Vis de iarnă !

              de Andreea Spurcaciu cl IX MI- Gr. Şc. ,,S. Stolnicu’’

Casele pierdute sub troiene de-abia se văd în depărtare... Omăturile au acoperit şi drumurile şi gândurile. Fulgi pufoşi ca nişte fluturaşi gingaşi de gheaţă au valsat lent toată ziua...

Printr-un petic de geam se zăreşte din când în când chipul unei fetiţe cu ochii puţin migdalaţi…Sprâncenele desenează o neaşteptată linie oblică pe pielea albă ca magnolia… crinolina verde, înflorată, se armonizează perfect cu culoarea ochilor ei  - ochi verzi neastâmpăraţi şi plini de viaţă…Pe spatele ei subţirel se lasă într-un vălmăşag, nenumărate bucle poleite cu aur. Desenează din când în când pe geamul aburit, cu manuţele ei de catifea, şirag de săniuţe învăluite într-o mantie albă ca de zahăr !

Rămâne câteodată cu privirea aţintită în depărtări, cu suflet pur priveşte spre cer cu speranţe... Acum lângă bradul învăluit în luminiţe multicolore valsează şi ea lent precum steluţele de cristal, face piruiete şi priveşte din nou pe geam. Aşteaptă ceva ... e atât de nerăbdătoare … Tresare la auzirea fiecărui clinchet de clopoţei şi un zâmbet dulce luminează tainic, dar acesta dispare la vederea câmpului de cristal pustiit. Se cufundă în pătuţul de lângă sobă ce îşi impune măreţia ... răsfoieşte o cărticică ruptă pe la colţuri şi puţin ştearsă. Era cărticica primită acum doi anişori de Crăciun - ultimul Crăciun împreună cu părinţii ei... a închis-o… şi a pus-o pe masuţa de lemn, lângă farfuria plină cu felii de cozonac pufos. S-a temut să nu o podideasca plânsul... cu siguranţă… căci s-a observat cum şi-a şters pe furiş o lacrimă din colţul ochiului cu batistuţa împachetată în dezordine. N-ar fi vrut să îşi supere bunica... nu, căci o iubeşte aşa de mult... Lumea ei toată este în palma bunicii... dânsa i-a fost alături zi şi noapte de când părinţii ei s-au stins... ar face orice să vadă o licărire dulce în privirea ei....

Trupul ei ca o scoică sculptata din diamant şi marmură vie, străluceşte ca un diamant printre penumbre.... Căldura a modelat-o spre un joc feeric într-o lume a viselor şi a basmelor.... uşor uşor se aştern perdele de umbra şi altă noapte  îngână cu cântecul ei, căpătâiul somnului fără de vise...

Roi uşor de fluturi albi cu aripi străvezii formează perdele mari şi albe ce dansează în vazduh un dans fantastic... Şiragul de săniuţe a alunecat de pe geam pe mantia alba şi pufoasă ce acoperă pământul aspru !.

În casă, la auzirea clinchetelor de clopoţei. fetiţa tresare uşor din lumea basmului în lumea reală... E atât de bucuroasă... asta a aşteptat toată ziua... colindătorii !Ştie că sosesc în fiecare an negreşit. A pregătit pentru ei, cu multă grijă, împreună cu bunica, covrigi turte şi gogoşele... Asta până să împodobească bradul ... a învăţat încă de mică că aşa face an de an. După ce a servit fiecare colindător în parte, după ce i-a acompaniat şi a făcut câteva piruete în faţa lor... fetiţa a închis uşor uşa după ei... Ştia de la mama ei că nu e bine ca în seara de Ajun să îţi închidă cineva uşa. Tot de la dânsa a învăţat să fie o fetiţă ascultătoare pentru ca în seara de Ajun, Moş Crăciun să vină şi la ea....

          Şi aşa se întâmpla de ani mulţi... Când fetiţa doarme cu gândul la cadourile pe care şi le doreşte, când chipul ei inocent capătă un zâmbet suav, Moş Crăciun lasă ceva sub brad şi pentru sărmana copilă orfană !